Intrebari frecvente de drept civil

Această secțiune reunește răspunsuri concise la întrebările juridice care apar cel mai des în practica dreptului civil. Scopul ei este să ofere o orientare clară persoanelor aflate în situații urgente sau în fața unor decizii legale dificile, prin explicații fundamentate și ușor de înțeles. Informațiile prezentate au caracter general și nu înlocuiesc consultanța juridică individuală.




Insolventa persoane fizice

Conditii de acces

Cine poate solicita deschiderea procedurii de insolvență pentru persoane fizice?

Procedura poate fi solicitată de debitorul persoană fizică aflat în incapacitate de plată, atunci când datoriile depășesc valoarea prevăzută de lege și nu există perspective reale de redresare prin mijloace proprii. Cererea este voluntară, iar instanța verifică îndeplinirea condițiilor legale înainte de a admite deschiderea procedurii.

Procedura

Care sunt pașii principali după depunerea cererii de insolvență?

După înregistrarea cererii, instanța analizează documentele depuse, stabilește termenul de judecată și poate solicita clarificări privind situația financiară. În cazul admiterii cererii, se numește administratorul procedurii, se notifică creditorii și se deschide perioada de observație.

Consecinte

Ce efecte juridice are deschiderea procedurii asupra executărilor silite?

Deschiderea procedurii suspendă de drept executările silite individuale, indiferent de stadiul acestora. Creditorii trebuie să formuleze creanțele în cadrul procedurii, iar orice măsură de executare se va realiza exclusiv sub controlul administratorului desemnat și al instanței.

Intrebari despre planul de redresare

Ce conține în mod obligatoriu un plan de rambursare?

Planul trebuie să includă veniturile previzionate, propunerea de distribuire a sumelor către creditori, perioada de derulare și măsurile concrete prin care debitorul poate reveni la o situație financiară stabilă. Instanța analizează sustenabilitatea planului înainte de aprobare.



Insolventa firme

Cerere de deschidere

Când poate un creditor să solicite deschiderea procedurii de insolvență împotriva unei firme?

Creditorul poate depune cerere atunci când debitorul nu își achită datoria certă, lichidă și exigibilă într-un termen de 60 de zile. Instanța verifică cuantumul datoriei și existența unei stări evidente de insolvență înainte de a admite cererea.

Administrator judiciar

Care este rolul administratorului judiciar într-o procedură de insolvență?

Administratorul judiciar inventariază bunurile societății, verifică creanțele, urmărește activitatea curentă și întocmește rapoarte periodice pentru instanță și creditori. El poate propune continuarea activității, reorganizarea sau trecerea la faliment.

Reorganizare

Ce presupune un plan de reorganizare a societății?

Planul stabilește măsuri de restructurare financiară și operațională, modalități de plată a creanțelor și termenul de realizare. Planul trebuie aprobat de adunarea creditorilor și confirmat de judecătorul-sindic.

Faliment

Când se dispune intrarea societății în faliment?

Falimentul se dispune atunci când reorganizarea nu este posibilă sau planul aprobat eșuează. În această etapă se lichidează patrimoniul debitorului, iar sumele obținute se distribuie creditorilor conform ordinii prevăzute de lege.



Executare silita

Cum poate fi contestată executarea silită?

Debitorul poate formula contestație la executare în termen de 15 zile de la comunicarea actului de executare. Instanța analizează legalitatea actelor întocmite de executor și poate suspenda executarea în anumite condiții.


Care este termenul în care poate fi formulată contestație la executare?

Termenul prevăzut de lege este de 15 zile și este un termen de decădere. Dacă termenul a fost depășit, doar în anumite situații, se poate solicita repunerea în termen. Termenul de 15 zile începe să curgă de la momente diferite, de regulă de la comunicarea actului de executare contestat. Pot fi invocate și decizii CJUE.


În ce condiții poate fi formulată contestație la executare silită?

Contestația la executare poate fi introdusă dacă a început executarea silită, atunci când persoanele interesate – creditor, debitor sau terți interesați – consideră că executarea silită, actele de executare sau titlul executoriu, altul decat o hotărâre judecătorească, sunt nelegale.


Cum poate fi obținut certificatul de titlu executoriu european?

Certificatul de titlu executoriu european se poate obține dacă creanța nu a fost contestată. Cererea se depune la instanța care a pronunțat titlul executoriu, iar instanța verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de regulamentele europene aplicabile.


Cum poate fi solicitată suspendarea executării silite pentru creanțele fiscale?

Prin cerere de suspendare introdusă la instanța de executare, o dată cu contestația la executare sau pe cale separată.


Ce probe pot fi administrate în cadrul contestației la executare?

Pot fi administrate probele necesare pentru a demonstra nelegalitatea măsurilor de executare sau a actelor de executare silită. În cazul contestației la titlu, se administrează probele necesare pentru lămurirea părților neclare din hotararea judecătorească, dacă fără aceste probe nu s-ar putea soluționa în mod corespunzător contestația la executare.


Când începe executarea silită?

Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel.


Dacă debitorului beneficiază de un termen de plată, poate începe executarea silită?

Executarea silită poate începe după împlinirea termenului de plată stabilit prin titlul executoriu; debitorul poate fi decăzut din beneficiul termenului, la cererea creditorului, numai în condițiile prevăzute de lege.


Cine poate formula contestație la executare?

Orice persoană interesată sau vătămată prin măsurile de executare silită.


Ce consecințe există în cazul respingerii contestației la executare?

Contestatorul poate fi obligat la plata despăgubirilor pentru întârzierea executării sau poate fi obligat la amendă judiciară, dacă a acționat cu rea-credință.


Cât durează suspendarea executării?

Instanța competentă poate suspenda executarea pentru motive temeinice până la soluționarea contestației la executare. În cazuri urgente, suspendarea provizorie poate fi dispusă până la soluționarea cererii de suspendare. Suspendarea constituie o chestiune incidentă a contestației la executare și nu obiect al acesteia.



Succesiuni

Cine este obligat să deschidă procedura succesorală?

Moștenitorii legali sau testamentari pot solicita dezbaterea succesiunii la notar. Procedura poate fi inițiată și de orice persoană interesată, dacă există motive temeinice, iar notarul verifică vocația succesorală și actele necesare.



Drept imobiliar

Ce documente sunt necesare pentru autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare?

Sunt necesare actele de identitate, extrasul de carte funciară pentru autentificare, actele de proprietate, certificatul fiscal și, după caz, documente suplimentare privind situația juridică a imobilului. Notarul verifică valabilitatea fiecărui document.



Dreptul muncii

Este obligatorie convocarea la cercetare disciplinară înaintea unei sancțiuni?

Da. Angajatorul are obligația legală de a convoca salariatul în scris, indicând faptele imputate și dreptul la apărare. Orice sancțiune aplicată fără cercetare prealabilă este nulă absolut.



Contracte civile

Când poate fi reziliat un contract civil?

Rezilierea poate interveni atunci când una dintre părți nu își execută obligațiile esențiale, iar neexecutarea face imposibilă continuarea contractului. Notificarea celeilalte părți și respectarea termenului de remediere sunt pași obligatorii în multe situații.



Raspundere civila

Ce condiții trebuie să fie îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale?

Sunt necesare patru elemente cumulative: o faptă ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate și vinovăția autorului. Instanța analizează probele administrate pentru a stabili întinderea despăgubirilor.