Descentralizarea politică și administrativă, reprezentarea intereselor, autonomia universitară, autonomia corporațiilor, autonomia provinciilor și regiunilor au fost referințe programatice pentru curente de gândire politică orientate spre regalitate (suveran), restaurație (autoritate reală, legitimitate și interes național) și tradiționalismul instituțional al libertăților efective. Au preconizat reforma statului prin revenirea la principiul corporativ, conservator, ca modalitate de organizare și restabilire a ordinii sociale, ordinea instituțională, în societatea modernă dezorganizată de ficțiunile juridice ale individualismului anarhic, în care “massa îmbodobită cu titlul de public se crede învestită și cu suveranitate”. Sau, cristalizat, în traducerea aleasă a stilului polemic: „fondul absurd, odios și gingaș al ficțiunilor legale”. [16]
Dezbătut în dreptul administrativ român ca unul dintre sistemele de descentralizare politică și administrativă, sistemul de organizare regională “propus” [7] de Charles Maurras, îmbinat sub autoritatea monarhiei, a preconizat reprezentarea intereselor în cadrul natural al vieții sociale, prin grupul local, administrativ (descentralizarea economică) și descentralizarea atributelor politice. Programatic, participarea grupului profesional, corporativ, la conducerea politică, în lipsa unei legături de profunzime cu realitatea geografică constitutivă a grupului administrativ, a fost reflectată ca o amenințare permanentă de revoluție internațională și anarhie cosmopolită. Dezbaterea de drept public, caracterizată în dreptul administrativ român de ideea organizării greșite a statului constituțional și determinarea condițiilor social-culturale particulare referitoare la burghezie, a diferențiat descentralizarea politică și administrativă prin reprezentarea intereselor și, un al doilea sistem, descentralizarea pur administrativă, incluzând, mai mult sau mai puțin teoretic, descentralizarea serviciilor publice întemeiată pe teoria solidarismului social și consecința dispariției progresive a conceptului de suveranitate prin creșterea numărului serviciilor publice (L. Duguit). Primul sistem, sistemul de descentralizare politică și administrativă prin reprezentarea intereselor, a consacrat grupul profesional ca unitate reală pentru organizarea sufragiului politic "pentru că reprezintă interese care cer, cu temei, participarea la conducerea politică și administrativă", [7] categorie funcțională opusă individului considerat ca unitate abstractă. Urmând modelul funcțional, coordonatele sistemului în care “statul devine o sinteză pluri-profesională” [7] sunt determinate de funcțiile statului și de sufragiul politic de circumscripție, teritorial, înlocuit sau completat cu grupul profesional pentru reprezentarea intereselor în parlamentele profesionale. Din punct de vedere formal, reprezentarea intereselor prin grupul profesional nu a fost conceptualizată în dreptul administrativ român, ci, asociată, în mod curent, cu seria politică a corectivelor necesare pentru democrația exclusiv electorală.
Corporatismul social, corporatismul tradiționalist și, în spectrul tradiției corporative franceze, corporația neinstituționalizată au fost reflectate în studiile și conferințele girate de Institutul de Studii Corporative și Sociale (IECS) care a popularizat, o perioadă, corporatismul economic și suportul teoriilor economice pentru conformitatea interesului general – legat istoric, juridic și politic de suveranitatea națiunii, suveranitatea legii și supremația statului – cu elemente definitorii de structură conceptuală corporativă: solidaritate socială, integrare (organizare a claselor sociale în asociații și grupuri), securitate prin coeziunea și reprezentarea intereselor în sensul ordinii corporative democratice. Sistemul corporatist, din perspectivă economică, a fost o cale de depășire atât a individualismului, cât și a etatismului. [18] La Facultatea de Drept din Paris, promovarea corporatismului economic, cu finanțarea sindicatelor profesionale patronale, [18] s-a înscris în cursul favorabil reorganizării corporative a statului pe linia de demarcație dintre dreptul privat și dreptul administrativ, care a inclus, principial (concept formal), binele comun ca fundament al interesului general. [17] Configurată pentru formarea profesională a elitelor, formula de predare a dreptului administrativ, antiformalist, ca știință care integrează date economice sau tehnice necesare pentru a înțelege evoluția economică, presupune redefinirea sau reînnoirea categoriilor administrative în raport de transformarea structurilor economice, într-un sistem juridic care rămâne, în mod fundamental, bazat pe libertatea individuală și dreptul de proprietate. [18] În acest cadru de învățământ organizat, doctrina corporatistă franceză a conturat forme de organizare corporatistă, corporatism de stat (etatist) și corporatism asociativ, noțiuni de economie trecute prin filtrul socializării, economie dirijată și, conceptual, a subsumat noțiuni de drept administrativ [18] pentru reforma corporativă a statului prin reprezentarea intereselor și depășirea formei de reprezentare națională. Binele comun, fundament moral și spiritual, a fixat în expresia gândirii corporatiste franceze, care a diferențiat, de altfel, corporațiile de drept, specifice corporatismului, de monopoluri, factorul moralizator pentru realizarea interesului general, furnizând elementele de delimitare față de ateismul marxist și corporatismul doctrinar al regimurilor europene totalitare (fascismul nu caută legătura dintre individ și interesul general). A asigurat fundalul unității într-un cadru de ordine (“liniștea ordinii”) în care toate corporațiile trebuie sa se asocieze într-o unitate armonioasă inspirată din binele comun al societății, în opoziție valorică cu individualismul: “Fără unitatea armonioasă a binelui comun, corporațiile devin “camuflaj al totalitarismului”. [18]
Pentru catolicismul social, corporația este “cea de-a treia cale între socialism și liberalism”. Reverberat de doctrina socială a Bisericii Catolice (Rerum Novarurum și Divini Redemptoris) întemeiată pe solidaritatea spirituală (lege naturală) și principiile enunțate pentru ordinea și economia socială, cuprinzând principiul subsidiarității care va guverna intervenția statului, catolicismul social, inclusiv patronal, ridică o organizație de disciplină socială și economie socială – corporația, “sub forme diverse adaptate condițiilor de loc și de timp”. În școlile catolicismului social poziționate doctrinar împotriva modernismului juridic și social, denunțat, organizarea economică ideală este schematizată conceptual de factorul moral: corporația va realiza binele comun. [20] Principiul esențial pentru „acord în pluralitate", [6] în sensul catolic consacrat, binele comun este "axa sistemului" care orientează sau direcționează corporatismul școlilor catolicismului social, este factorul moral. [20] Cu acest înțeles primar, contextual, examinând sfera „noțiunii” binelui comun în relație cu asigurarea interesului general din exteriorul sistemului corporatist, fără de care, generalizarea corporatismului poate să conducă la anarhie sau totalitarism, Gaëtan Pirou remarcă, în raport de similitudine, că binele comun este un alt nume pentru interesul general.
Observator al difuzării ideii corporatiste cu privire la reorganizarea corporativă a statului din perspectiva economică a dublei crize doctrinare – a statului și individualismului – formulată ca problemă, Gaëtan Pirou cuprinde în analiza comparativă diversitatea și caracterul empiric al reglementărilor corporative tradiționale, interesele economice corporative impuse în dauna societății generale (1776), generalitatea și caracterul abstract de la baza argumentării reglementărilor moderne și excluderea ideii corporative de către J. Barthelemy (liberalism juridic). Urmărind traiectoria ideii corporative, posibilă soluție pentru „haosul economic și social”, de la ambianța confesională a corporațiilor și, în acest cadru tradițional, conformitatea activități corporative cu binele comun, până la internaționalism și organizarea grupurilor profesionale și sociale schematizată de socialismul liberal (producția prin întreprinderi autonome, organizarea corporativă a consumatorilor și organizarea sindicală a producătorilor), indică, în final (1937), în raport de liberalism și etatism, termenii majori în care poate fi evaluat doctrinar corporatismul: ordinea colectivă și libertatea individuală.
Identifică raportul de substituire între puterea publică (legislativă, executivă și judiciară) și corporație ca specific regimului corporativ, pornind de la definiția rezumativă a corporației: grup (organizație) de drept public care îndeplinește funcții ce în mod normal revin puterilor publice naționale, [20] adoptă legi și dispune de mijloacele și mecanismele interne necesare pentru impunerea normei și reglementărilor corporative membrilor refractari, care refuză ordinea și autoritatea corporativă. Trăsătura distinctivă a sistemului care îl diferențiază, deopotrivă, de etatism și capitalismul liberal, este caracterul de drept public atribuit activității profesionale organizate (profesia organizată).
În cadrul conceptual al interesului general opus intereselor particulare, individuale sau colective, ca noțiune cu sferă de aplicabilitate extinsă, justificativă, Gaëtan Pirou evaluează organizarea statului conform principiului corporativ cu cele două unități de referință preconizate de teoriile corporatiste: corporația și reprezentarea intereselor profesionale într-o cameră corporativă. Avantajele regimului economic corporativ sunt evaluate teoretic, evidențiate și, în balansul contextualizării, pericolul corporatismului este extras din modalitățile de convergență a intereselor particulare, diferențiate ideologic, interese individuale (ca în liberalism) și interese colective (ca în corporatism). Admite, ca premisă, argumentul economic, în teorie, cel mai puternic argument al corporatismului: confirmarea principiului corporativ pe planul producției prin realizarea unei reforme profitabile. În situația analizată, observă sindicalistul Gaëtan Pirou, se produce un transfer efectiv de putere către producători, aproape exclusivă, evident, în detrimentul consumatorilor și forța voalată a grupurilor de producători, deja prezentă în regimul democratic, este consacrată, devine oficială. În consecință, tehnic, economic și din perspectiva realizării interesului general, corporatismul este un instrument de subordonare a consumatorului față de producător, a intereselor consumatorilor fată de interesele producătorilor, cu atat mal mult într-o cameră corporativă, [20] pentru că actiunea colectivă, crescândă, este orientată întotdeauna în sensul intereselor particulare, deși, aparent, grupurile și corporațiile au revendicări colective întemeiate pe considerente de ordin general care coincid cu binele tuturor. [20] Reprezentarea profesională într-o cameră corporativă, care nu este un element definitoriu pentru doctrina corporatistă, înalță corporațiile la puterea politică și, în acest sens, noțiunea adunării politice formată din delegații unor forțe economice este o erezie teoretică, pentru că problemele statului depășesc sfera economică. [20] Altfel spus, dintr-o altă perspectivă, a clasicismului juridic, se produce transformarea grupurilor în forțe de guvernământ, în grupuri suverane (suveranitate economică), după formularea juridică foarte clară la care recurge N. Steinhardt. În ambele situații. Trecerea grupului profesional din domeniul dreptului privat în domeniul dreptului public a fost calificată juridic de N. Steinhardt după criteriul raporturilor dintre individ și grup, identice cu raporturile dintre individ și stat, ca descentralizare a puterii legislative în folosul colectivităților profesionale.
Corporatismul limitat primește un punctaj pozitiv. Nu urmează sensul utopic al construcției doctrinale corporatiste (integrale) și al marilor sisteme sociale care pretind, în același mod irealizabil, integralitatea (liberalism integral și socialism integral). [20] Corporatismul parțial este observat, confirmat faptic și cotat, în consecință, ca direcție de evoluție și progres economic cu condiția asigurării interesului general. Două tendințe fundamentale, vizibile în toate țările, sunt considerante concludente pentru evoluția generală a corporatismului: tendința de afirmare a regulilor economice care, în funcție de profesie și de regiune, sunt stabilite chiar de părțile interesate și tendința de instituire a unui drept de control al statului, gardian al interesului general, asupra acțiunii grupurilor economice. Prin această dublă evoluție, evidentă, după opinia profesorului de economie Gaëtan Pirou, în același timp în care ne îndepărtăm treptat de liberalismul economic, ne îndreptăm către un stat care este într-o anumită măsură corporatist. [20] Edificator pentru poziția doctrinară a economistului Gaëtan Pirou, manifestă în acest caz, planul economic reprezintă un progres fată de doctrinele economice tradiționale, este superior doctrinei și, în acest sens, ca soluție, sectoare economice și mecanisme de economie dirijată (intervenționism) ar putea fi integrate, pluralist (regimuri speciale pentru diferite sectoare de activitate economică) într-un sistem de drept public în care corporația primește de la stat competențe, atribuții de reglementare în materie economică, socială și politică, deci legitimare instituțională în stat. [20] Este corporatismul flexibil, integrat și subordonat în sistemul de drept public predominant. [20]
Generalizarea corporatismului, în special în organizarea adunărilor politice, [18] ridică temeri serioase. Aplicarea parțială a corporatismului este posibilă dacă, în același timp, se iau măsuri pentru subordonarea corporatismului față de interesul general, garantat din exterior. Pentru asigurarea interesului general, Gaëtan Pirou examinează două modalități, două posibile soluții: binele comun în circumstanțele filosofice sau religioase date ("decreștinare") și un stat suficient de puternic în măsură să domine grupurile (dreptul social) și interesele profesionale.
De pe platforma economiei moderne și adevărului doctrinar, prin definiție, parțial, observând evoluția politică, conchide că diferențele doctrinare între liberalismul economic și corporatism apar în proporția echilibrului, în filosofia spre care înclină: primatul ordinii sau primatul libertății. Sceptic cu privire la ordinea liberală asigurată de concurență, jocul prețurilor și intersectarea libertăților, subliniază, fără rezerve, că reglementările corporative obligatorii au, pentru inițiativa individuală, toate caracteristicile unei constrângeri. În același registru argumentativ, admite, ca de la sine, că niciun regim economic nu este viabil dacă nu acordă locul cuvenit ordinii și libertății, două elemente care nu pot fi excluse. Interesul general, ca alt termen al judecății, nu poate rezulta din simpla adăugare a unor interese particulare sau prin înlocuirea interesului general cu interese sectoriale; în același timp, armonizarea automată a intereselor colective particulare nu este realizabilă. Corporatismul nu implică autoreglarea, armonia spontană nu există și, în acest sens, ascensiunea corporatismului riscă să conducă la anarhia grupurilor sau la exploatare; [20] anarhia imputată individualismului este înlocuită cu anarhia grupurilor. În confruntarea cu teoria corporatistă, exemplul regimurilor dictatoriale, observate ca date singulare de Gaetan Pirou, l-a condus, prin metoda de analiză aplicată, spre o generalizare, o concluzie generală: realizarea, în fapt, a corporatismului pur aparent, pentru că echilibrul puterilor statului a fost rupt în favoarea executivului și economia strâns legată de politică.
Împreună, corporatismul, creștinismul și democrația sunt cuprinse în finalul studiilor despre corporatism. Cu accente diferite în ceea privește locul corporatismului într-o democrație parlamentară, cele trei studii, „trei fotografii succesive”, [20] publicate în anii 1934, 1935 și 1937, configurează locul corporatismului în democrația parlamentară, reformată, care nu poate sacrifica, fără a fi infidelă principiului său, nici libertatea de gândire, "nici forța vie a sindicalismului liber". [20] Suprapus sindicalismului şi subordonat legii supreme a interesul general dictată de puterea politică, corporatismul ar putea avea locul său. Este concluzia prin care admite, explicit, posibilitatea reformării statului, argumentând că întărirea puterilor statului nu implică în mod necesar abandonarea regimului parlamentar şi instaurarea dictaturii, dacă ar fi aşa, corporatismul ar fi condamnat. [20] Legătura dintre corporatism și reforma statului este intercalată de Gaetan Pirou, este corelată cu ceea numește transformarea dreptului prin precedentul contractului colectiv de muncă și experiența statutului juridic al acordurilor profesionale care, definitoriu, prin sancționare și consacrare legală, pot fi în concordanță cu interesul general. [20]
Desolidarizarea teoreticienilor corporatismului de regimurile dictatoriale a fost redată de Gaetan Pirou ca disociere doctrinară de realizările economice aparente, care, în realitate, disimulează regimurile dictatoriale. Cu o excepție printre teoreticieni, Mihail Manoilescu. [20] În ambianța favorabilă progresului corporatismului (1935), adecvat, Mihail Manoilescu a fost enumerat printre susținătorii ideii corporatiste, cu o notă condescendentă, ca om de stat și autor al unei lucrări bizare [20], o teorie generală pe baza corporatismului de stat. [20] Lucrările sale ulterioare, "curioase", sunt citate, concordant, cu unanimitatea de voință într-un regim totalitar.
Reprezentarea intereselor ca notă a concepției corporatiste franceze a fost comasată de Mihail Manoilescu în formula de sinteză: „Doctrina corporatistă franceză numește corporatismul reprezentarea intereselor”. [14] Prezență asiduă, disciplinată, la manifestările propagandistice, congresele corporatiste și congresele pan-europene, [14] așază la baza construcției teoretice pe care o prezintă drept „o creație originală a corporatismului”, [12] circumstanțele economice care duc la dispariția sau transformarea democrației. Este o afirmație prealabilă, de certitudine, care proiectează într-o manieră ardentă, de veac, corporatismul pur și integral, cotat de autor ca teorie generală a corporatismului sau doctrină științifică pentru reformarea statului [12] și „singura cale ce duce spre socializare”. [12] În secolul corporatismului, Mihail Manoilescu declamă corporatismul universal, logica corporatismului și cauza ideologică: stânga socială și dreapta politică. Subjugat de convingerea elaborării unei concepții sistematice și coerente a corporatismului, expune corporatismul universal prin ideologia de solidaritate și sistemul de ordine și organizare, cu sistem parlamentar formal sau exclus ca absurd, ca toate instituțiile bazate pe „ficțiunea voinței generale și votului universal". Teoria corporatismului pur și integral remodelează puterea statului care se exercită prin corporații, inclusiv prin corporațiile non-economice: biserica, școala, magistratura și educația. Punerea în operă revine statului.
Pluralitatea puterii publice, funcțiunea socială și proprietatea ca funcțiune socială sunt, morfologic, principiile enunțate pentru edificarea statului corporatist – personalitate superioară față de individ. Inferior statului din punct de vedere al ordinii sociale, individul aflat în unitate simbolică cu statul (unitatea totală dintre individ și stat este respinsă) are, conform dreptului funcțional, un nou domiciliu juridic: atelierul, locul unde lucrează. Domiciliul juridic impus, general și obligatoriu pentru exercitarea liberă a dreptului de vot sau expresia deplină a sufragiului profesional și integralității juridice, homo corporativus în detalii de execuție și identificare. Corporația totală și eterogenă, sursă de drept public și suveranitate, nesupusă intereselor profesionale cu caracter particular, este, propagandistic, un mijloc de corectare a individului “delincvent de la solidaritate”[11], înțeles ca produs al societății, după formula consacrată sociologic – individul poziționat în afara cadrului social, organic, reprezentat de corporație. [12] Monarhia sau republica sunt situate în raport de monopolul parlamentar, [12] înlocuit de “parlamentul oficiu” sau „parlamentul laborator”, fără autonomie, de „filiație organică”. Arbitrajul intereselor de grup este funcția esențială a statului – statul supercorporație – pentru că, în logica corporatismul integral, controlul statului asupra corporațiilor, minim și revoluționar, este exercitat în calitate de supercorporație. Pentru stabilirea interesului general, [23] prioritar și superior, dreptul de arbitraj al statului este exercitat de suveranul ereditar, arbitru și forță exterioară societății indiferentă la interesele grupului social.
Statul nu exercită singura formă de arbitraj, „în realitatea statului corporatist” arbitrajul este stratificat. Pentru stabilirea interesului general, arbitrajul social revine parlamentului corporativ și, categorial, interesul general curent este reglat prin arbitraj automat, exercitat, nu numai asupra individului, prin presiune morală întemeiată pe primatul juridic și moral al colectivității sau comunității, dacă regulile solidarității sunt încălcate. Deși, afirmată și recunoscută ca necesară, cu rol economic, acțiunea individuală este dedusă arbitrajului curent, subzistă doar dacă se poate face "dovada convergenței interesului individual cu interesul colectiv". [17] Selectați din corporații, arbitrii sociali sunt, "în teoria generală", "oameni de stat" și, prin corporație, armonia intereselor, autoreglarea specifică teoriei corporatismului, determină și pretinde realizarea interesului general prioritar, superior. Libertatea juridică și dreptul de proprietate, "cel mai individualist dintre drepturile individuale", [17] sunt, deopotrivă, supuse reformulării ideologice. Cauza ideologică (stânga socială) justifică superioritatea proprietății colective; proprietatea nu mai este o chestiune de principiu fundamental, “ca în devierea liberală”, nu se mai justifică prin legitimitatea ei, ci, este modificată prin liantul adeziunii, prin reducere la funcția socială, prin conformitatea cu utilitatea colectivă. Adoptarea unei forme de proprietate, proprietate privată sau socialistă, depinde, deci, de rezultatele sociale, reiterează utilitatea socială a proprietății private (funcția socială a proprietății) pentru obținerea armoniei sociale.
În sistemul juridic construit pe baza corporatismului de stat, libertatea individului înlocuită de organizație, socializarea obligației morale și transformarea obligației morale, vitalizată prin socializare, în datorie juridică sunt trăsături de conformitate cu "ideea de drept", ca ideal, într-un anumit spațiu și timp.
[1] George Alexianu, Principii de drept constituțional, Biblioteca legilor României, Ed. Librăriei Universala, p. 8, 31, 34, 60 (1939)
[2] George Alexianu, Paul Negulescu, Tratat de drept constituțional, p. IV, 237, 264, 294 (1942)
[3] Armand Călinescu, La Roumanie Nouvelle: resultats d’une revolution royale et nationale p. 8, 13, 14 (1939)
[4] Petru Comarnescu, Misiunea socială a Fundației Principele Carol, RFR, nr. 12, 1936, p. 636-644
[5] Mihail Fărcășanu, Viitorul libertății, Polirom (2013)
[6] Mihail Fărcășanu, Monarhia socială, Editura România Press, București, p. 179, 270 (2008)
[7] Gruia I.V., Necesitatea regiunei în organizarea administrativă, Comunicările Institutului de Științe Administrative al României, Revista de Drept Public, p. 182-202 (1929)
[8] Victor Iamandi, România sub semnul nouilor prefaceri, discurs în ședința Senatului din 28 iunie 1939, Biblioteca Frontului Renașterii Naționale, editat de Subsecretariatul de Stat al Propagandei, p. 32, 62
[9] Legea pentru înființarea organizației politice Frontul Salvării Naționale, promulgată prin IDR nr. 4321 din 15 Decembrie 1938, Editura Universul (1939)
[10] Legea nr. 3.499 din 11 octombrie 1938 pentru recunoasterea si functionarea breslelor de lucrători, funcționari particulari și meseriasi, publicată în M.O.nr. 237 din 12 octombrie 1938
[11] Lumea Nouă, anul VII, nr. 1-2 (1938)
[12] Mihail Manoilescu, Le siècle du corporatisme: doctrine du corporatisme integral et pur, p. 68, 86, 89, 101, 105, 110, 135, 151-155, 197, 351
[13] Mihail Manoilescu, Filosofia și doctrina corporatistă, Lumea Nouă nr. 11, Tipografia ziarului „Universul”, p. 4, 14 (1934)
[14] Mihail Manoilescu, Memorii, vol. II, Ed. Encicopledică, p. 49, 372, 381, 385 (1993)
[15] Mircea Manolescu, Forme de socializare a dreptului: sociologia transformării dreptului, RFR, An 13, nr. 12, p. 71-89 (1946)
[16] Charles Maurras, Viitorul inteligenții, introducere și traducere Tudor Vianu, Editura Fundației Culturale Principele Carol, p. VI, 18, 49, 60-62
[17] Achille Mestre, Remarques sur la notion de propriété d`après Duguit, Archives de philosophie du droit et de sociologie juridique, 1-2, p. 163-173 (1932)
[18] Guillaume Richard, Le cours de « Matières administratives », vecteur du corporatisme à la Faculté de droit de Paris (années 1930-1940), Cahiers Jean Moulin [Online], 3 | 2017, URL : http://journals.openedition.org/cjm/495; DOI : https://doi.org/10.4000/cjm.495
[19] Laurențiu Preutescu, Drepturi subiective și totalitarism, Viața Românească nr. 9-10, p. 85-95 (1939)
[20] Gaëtan Pirou, Essais sur le corporatisme, Librairie du recuil Sirey, Paris, p. 24, 25, 46, 49-51, 65, 92, 114-116, 166, 167
[21] Constantin Rarincescu, Les pouvoirs de l’état et le principe de la séparation des pouvoirs dans la nouvelle constitution du 27 février 1938, București, Curierul Judiciar (1939)
[22] Paul Negulescu, Principiile fundamentale ale Constituției din 27 februarie 1938, București, Atelierele Zanet Corlățeanu, p. 6, 12, 16, 51, 67, 82,150 (1939)
[23] Andrei Rădulescu, Puterea executivă în noua constituție, RFR, Anul 7, nr. 6, 587-601 (1940)
[24] Corneliu Rudescu, Noua așezare constituțională a României, Anul 6, RFR, nr. 3, p. 592-633 (1939)
[25] Gr. T. Popa, Noua Constituție a României, Însemnări ieșene, nr. 4, p. 35-42 (1938)
[26] Carl Schmitt, Teologia politică, traducere Lavinia Stan și Lucian Turcescu, Editura Universal Dalsi, p. 50 (1996)
[27] Tanoviceanu N.I., Cronica judiciară a anului 1939, Însemnări Ieșene, anul 5, nr. 3, p. 520-535 (1940)
[28] Erast Diti Tarangul, Statul modern și partidele politice, Junimea Literară, nr. 7-12, an 23, p. 251- 257 (1934)