Asigurarea de dovezi este un instrument procesual cu funcție de conservare, cu mare aplicabilitate practică în situații juridice în care există riscul ca probele să devină inaccesibile ori inutilizabile la momentul judecării fondului cauzei. Beneficiază de cadru administrativ judiciar eficient, subsumat logicește scopului de conservare a probei, caracterizat prin: înregistrarea rapidă a cererii, stabilirea primului termen de judecată și succesiunea accelerată a termenelor acordate pentru administrarea probelor după încuviințarea cererii de asigurare de dovezi (inclusiv in zile nelucrătoare). Procedura are caracter contencios și un rol conservator, fiind destinată protejării mijloacelor de probă înainte de declanșarea procesului sau înainte ca acestea să devină inutilizabile.
Dacă orice probă concludentă este și pertinentă, nu orice probă pertinentă este și concludentă – este raportul de referință în teoria generală a probelor, care conține distincția dintre legătura logică a probei cu obiectul litigiului (pertinența) și capacitatea sa de a influența soluția pe fond (probă concludentă). Pertinența probei reflectă, generic, legătura dintre faptele deduse judecății și mijlocul probator. Aptitudinea probei de a conduce la soluționarea unui litigiu și cerință generală de admisibilitate a unei probe – prin excepție, nu se determină în procedura de asigurare de dovezi.
Normele care reglementează asigurarea de dovezi sunt de strictă interpretare, iar procedura poate viza orice mijloc de probă permis de lege, fiind supusă regulilor specifice acelui tip de probă (înscrisuri, martori, expertiză etc.) Reprezintă o derogare de la principiul nemijlocirii administrării probelor, întrucât proba este administrată de o altă instanță decât cea care judecă (sau va judeca) fondul procesului.
Urgența nu este o condiție esențială a admisibilității cererii de asigurare dovezi, dar în lipsa acordului părții adverse, se impune dovedirea utilității administrării imediate a probei – respectiv nevoia de conservare rapidă a mijlocului de probă, etapizată, prin: propunerea probei, încuviințarea de către instanță și administrarea propriu-zisă.
Procedura își găsește aplicabilitatea practică în numeroase cauze de drept civil, de exemplu: litigii privind construcții și autorizații de construire, faptul vecin și conex in cazul prezumțiilor legale, constatarea construcțiilor edificate ilegal, înregistrări audio-video relevante pentru dovedirea unor fapte, în special în situațiile în care acestea sunt păstrate doar pentru o perioadă limitată de timp (de exemplu, supravegherea video în spații publice, etc.).
În practică, pârâtul formulează de regulă întâmpinare, context în care pot fi relevate înscrisuri ori fapte juridice pe care reclamantul din cererea de asigurare de dovezi nu le cunoștea la momentul introducerii cererii. Din această perspectivă, întâmpinarea accentuează fondul litigios și dobândește valențe suplimentare, inclusiv aceea de vehicul procedural indirect al comunicării unor informații relevante, care pot să contribuie într-un mod hotărâtor la completarea obiectului probațiunii în procesul pe fond.
Jurisprudență recentă – Instanța a admis cererea de încuviințare de dovezi și a reținut în motivarea încheierii de admitere că este admisibilă administrarea unei probe pe calea asigurării de dovezi în ipoteza în care mijlocul de probă ce ar putea servi la soluționarea cauzei ar putea dispărea încă înainte de soluționarea procesului, ori chiar în timpul soluționării procesului, dar mai înainte de faza propunerii și administrării probelor. De asemenea, instanța a reținut că urgența este o chestiune de fapt, care este lăsată la aprecierea instanței, care va avea in vedere elemente obiective, de exemplu, în anumite cazuri, condițiile de stocare a probei. Nu în ultimul rând, instanța a reținut că urgența presupune existența unei constrângeri pentru administrarea probei la momentul introducerii cererii de asigurare de dovezi.
Concluzie – Asigurarea de dovezi este o procedură importantă și oferă un cadru procesual distinct destinat conservării mijloacelor de probă anterior declanșării litigiului propriu-zis. Prin natura sa anticipativă, această procedură permite protejarea eficientă a elementelor probatorii esențiale, într-un moment în care fondul litigiului încă nu este supus dezbaterii judiciare.
Gestionată eficient, această procedură poate înclina balanța între un proces solid, fundamentat inclusiv pe probele conservate, și unul lipsit de forță probatorie. Funcția de conservare, suplețea administrativă și reglementarea clară, dar strictă, poate confirma, prin utilizarea concretă în situații juridice particulare, valoarea procedurii asigurării de dovezi ca mijloc indispensabil în arsenalul litigios, în special în cauzele marcate de volatilitate probatorie sau de elemente probatorii cu un nivel ridicat de specificitate tehnică.