Ce probe pot fi administrate în cadrul contestației la executare?

Pot fi administrate probele necesare pentru a demonstra nelegalitatea măsurilor de executare sau a actelor de executare silită. În cazul contestației la titlu, se administrează probele necesare pentru lămurirea părților neclare din hotararea judecătorească, dacă fără...

Cum poate fi obținut certificatul de titlu executoriu european?

Certificatul de titlu executoriu european se poate obține dacă creanța nu a fost contestată. Cererea se depune la instanța care a pronunțat titlul executoriu, iar instanța verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de regulamentele europene...

În ce condiții poate fi formulată contestație la executare silită?

Contestația la executare poate fi introdusă dacă a început executarea silită, atunci când persoanele interesate – creditor, debitor sau terți interesați – consideră că executarea silită, actele de executare sau titlul executoriu, altul decat o hotărâre judecătorească,...

Care este termenul în care poate fi formulată contestație la executare?

Termenul prevăzut de lege este de 15 zile și este un termen de decădere. Dacă termenul a fost depășit, doar în anumite situații, se poate solicita repunerea în termen. Termenul de 15 zile începe să curgă de la momente diferite, de regulă de la comunicarea actului de...